Descarcare POKER

Politica privind datele personale

Securitatea datelor tale personale este foarte importantă pentru PokerStars şi pentru Rational Entertainment Enterprises Limited, proprietarul PokerStars. Suntem dedicaţi păstrării confidenţialităţii datelor personale furnizate de tine, folosind în acest scop cele mai bune proceduri şi echipamente hardware şi software.

Scopul acestei politici de securitate privind datele personale este să ne informăm jucătorii asupra modului în care datele personale furnizate sunt păstrate şi folosite.


1. Ce informaţii sunt colectate şi cu ce scop?

În timpul creării unui cont PokerStars va trebui să ne furnizezi unele date cu caracter personal, printre care numele tău, adresa de corespondenţă, adresa de email şi o modalitate prin care poţi demonstra că ai cel puţin vârsta majoratului în ţara în care locuieşti sau 18 ani (oricare dintre ele este mai mare). Vom folosi aceste date pentru confirmarea tranzacţiilor financiare, pentru a-ţi trimite ocazional informaţii despre promoţii şi alte evenimente şi pentru a-ţi putea oferi servicii de asistenţă de calitate. Dacă nu vrei să primeşti informaţii despre promoţiile PokerStars, poţi specifica acest lucru urmând instrucţiunile din fiecare email de acest gen primit de la PokerStars. Numele sub care îţi deschizi contul PokerStars trebuie să fie numele tău. Pe lângă asta, este foarte important să completezi detaliile contului cu informaţii valide, pentru că aceste informaţii vor fi folosite în timpul validării informaţiilor financiare.

Îţi poţi schimba aceste detalii ale contului folosind meniul Cont.


2. Procesarea depunerilor şi retragerilor

Pentru a juca pe bani reali, va trebui să faci o depunere. În timpul unei depuneri, va trebui să specifici detalii privind metoda de depunere folosită (de exemplu numărul cardului de credit).    Aceste informaţii, împreună cu alte date personale ale tale, pot fi folosite de PokerStars pentru tranzacţiile pe care le faci la PokerStars.


3. Confidenţialitate

PokerStars depune eforturi pentru a proteja confidenţialitatea identităţii şi a altor informaţii cu caracter personal a jucătorilor săi faţă de orice persoană sau instituţie din afara PokerStars. De aceea am investit în echipamente hardware şi tehnologii pentru a proteja aceste informaţii. Pentru a afla mai multe despre metodele folosite de Pokerstars pentru a-ţi proteja datele poţi vizita pagina noastră despre securitate.

Toţi angajaţii PokerStars sunt obligaţi să respecte politica privind datele personale. Această politică asigură faptul că angajaţii PokerStars vor păstra confidenţialitatea datelor personale ale jucătorilor PokerStars. Această obligaţie îşi păstrează validitatea şi după ce un angajat a părăsit compania PokerStars.

De asemenea însă, şi tu trebuie să te asiguri că informaţiile personale sunt păstrate în siguranţă. Parola contului tău PokerStars este confidenţială şi îţi sugerăm să nu o spui nimănui şi, de asemenea, să iei măsuri pentru a nu da cuiva posibilitatea să o ghicească.


4. Limita confidenţialităţii datelor

Dezvăluirea datelor personale în cazuri legale: Datorită unor legi sau dispoziţii judecătoreşti, PokerStars poate fi obligat, în anumite condiţii, să divulge date personale despre jucătorii săi. PokerStars va face eforturi pentru a limita astfel de cazuri, dezvăluind date care au caracter personal doar în următoarele cazuri: atunci când PokerStars consideră că acest lucru este necesar sau obligatoriu ca urmare a unui demers judecătoresc; atunci când PokerStars consideră că acest lucru este necesar pentru identificarea unor persoane care au adus prejudicii de orice fel PokerStars. Pe lângă asta, avem dreptul, şi prin prezenta eşti de acord, să dezvăluim datele tale personale cum ar fi numele, adresa de reşedinţă, oraşul, codul poştal, ţara, numărul de telefon şi emailul unor terţi, atunci când considerăm că acest lucru este necesar, de exemplu în cazuri cum ar fi investigarea unor tentative de fraudă, piraterie online sau alte activităţi ilegale.


5. Cine are acces la informaţiile furnizate?

Pe lângă instituţiile amintite în secţiunea de mai sus, e posibil să dezvăluim datele tale angajaţilor noştri, angajaţilor altor companii înrudite sau afiliate cu Rational Entertainment Enterprises Limited sau unor terţi asiguratori de diverse servicii, care vor folosi aceste date doar ca urmare că eşti jucător PokerStars. Toţi cei care vor avea acces la datele tale se vor afla sub incidenţa legilor în vigoare privind confidenţialitatea informaţiilor primite, în acelaşi mod ca şi PokerStars.


6. Drepturile tale cu privire la datele personale

Dorim ca informaţiile tale să fie cât mai corecte posibil. Ne poţi scrie oricând pentru a modifica sau pentru a obţine o copie a datelor tale în conformitate cu Data Protection Act 2002. Pentru aceasta te rugăm să ne trimiţi un email la adresa support@pokerstars.com. În anumite cazuri este posibil să existe o anumită taxa administrativă asociată cu aceste cereri.


7. Cookies

E posibil ca serverele noastre să trimită un cookie temporar când vizitezi pagina www.PokerStars.com. Un cookie este un fişier text care conţine diferite informaţii astfel încât să te putem recunoaşte la o vizită ulterioară la www.PokerStars.com. E posibil să folosim informaţiile colectate de cookies pentru a calcula anumite date statistice privind accesul la site-ul nostru de internet. Nu eşti însă obligat să accepţi aceste cookies de la noi şi poţi modifica opţiunile browser-ului tău de internet pentru a specifica acest lucru. Poţi vizita pagina www.cookiecentral.com/faq dacă vrei să afli mai multe informaţii despre cookies, cum ar fi localizarea, folosirea sau ştergerea lor.


8. Acordul tău la politica privind datele personale

Prin deschiderea unui cont PokerStars, accepţi în mod implicit politica noastră privind datele personale. E posibil ca anumite prevederi din aceasta să fie modificate, şi de aceea te sfătuim să revezi această pagină periodic. În cazul în care vor exista modificări la politica privind datele personale, acestea vor apărea pe această pagină. Folosirea contului tău este, de asemenea, un accept al tău privind politica noastră privind datele personale. Termenii generali PokerStars, pe care îi poţi găsi la pagina www.pokerstars.com/poker/room/tos, au întâietate în cazul unor neconcordanţe între aceste două politici.


9. Cine suntem?

Rational Entertainment Enterprises Limited
49 Victoria Street
Douglas IM1 2LD
Isle of Man (Insula Man)

Politica privind datele personale a fost modificată ultima oară la data: 2 iunie 2008

Sus

Texas Hold’em|Omaha|Omaha Hi-Lo|Stud|Stud Hi-Lo|Draw|2-7 Triple Draw|2-7 Single Draw|HORSE|Razz|8-Game Mix|Badugi
Copyright © 2001-, PokerStars.com. Toate drepturile rezervate. Rational Entertainment Enterprises Limited, 49 Victoria Street, Douglas, IM1 2LD, Insula Man. Licenţa nr. 7, acordată în iulie 2005. Jocurile de noroc online sunt reglementate în Insula Man.