Jocul de poker tip HORSE (Jocuri mixte)
HORSE este de fapt un acronim care descrie o combinaţie de mai multe jocuri de poker:
- Holdem
- Omaha High Low
- Razz (Stud low cu 7 cărţi)
- Stud (Stud high cu 7 cărţi)
- Eight-or-better (Stud high-low cu 7 cărţi)
Argumente pentru jocuri de tip mixt (HORSE)
În jocurile de poker pe mize foarte mari din cazinouri, jucătorii aleg de cele mai multe ori să joace o combinaţie de jocuri de poker în loc să joace un singur tip de poker. Astfel se reduce avantajul pe care un jucător care este specializat pe un singur tip de poker îl are asupra celorlalţi jucători şi în acelaşi timp pune în valoare cunoştinţe dintr-o arie mult mai largă specifică jocului de poker în general pe care un jucător experimentat le poate avea. Părerea generală este că jocurile de tip HORSE, precum şi alte tipuri de jocuri mixte, sunt cele mai potrivite pentru a aprecia valoarea reală a unui jucător de poker. Jocul de HORSE a fost promovat mai mult în ultima vreme, mai ales cu ocazia introducerii turneului HORSE cu intrarea de 50 000 de dolari începând cu anul 2006 la WSOP, fiind evenimentul la care preţul intrării în turneu a fost cel mai mare. În prezent există etape de HORSE şi în cadrul WCOOP, Campionatul Mondial de Poker Online, eveniment găzduit anual de către PokerStars.
HORSE este una dintre cele mai populare variante de jocuri mixte în acest moment. La PokerStars puteţi juca atât jocuri HORSE, cât şi HOSE, ultimul fiind de fapt un joc asemănător cu HORSE cu excepţia faptului că se joacă fără runda de Razz.
Cum să jucaţi HORSE
HORSE se joacă în sistem "câte o rundă de joc pentru fiecare dintre jocurile componente". Se începe cu runda de Limit Holdem, urmând apoi limit Omaha high-low, Razz (stud low), Stud high şi la final Stud high-low. Când runda de Stud high-low se încheie, jocul se reia de la runda de Limit Holdem şi aşa mai departe. Puteţi şti în orice moment la ce rundă a ajuns jocul consultând bara de titlu a mesei la care vă aflaţi.
Când se face trecerea de la Omaha high-low la Razz butonul rămâne la ultima poziţie ocupată până în acel moment, ţinând cont că la jocurile de tip Stud (Razz, Stud high, Stud high-low) nu este nevoie de buton. În acest fel, când jocul revine la runda de Limit Holdem (imediat după terminarea rundei de Stud high-low), nimeni nu evită plătirea blind-urilor şi nimeni nu plăteşte blind-urile de mai multe ori decât ceilalţi jucători de la masă.
Toate jocurile din HORSE se joacă în sistem limit - nu există jocuri pot limit sau no limit. Miza la care se joacă (de exemplu $5-10) se păstrează pe tot parcursul jocului, deci jocurile vor fi $5-10 Limit Holdem, $5-10 Limit Omaha şi aşa mai departe.
Rezumat
Jocurile de HORSE şi HOSE sunt moduri excelente de a vă îmbunătăţi abilităţile în mai multe jocuri diferite de poker şi au calitatea de a sparge monotonia unei sesiuni în care se joacă acelaşi tip de poker. Vă recomandăm ca întâi să vă familiarizaţi cu fiecare joc component în parte (Limit Holdem, Razz etc.) şi abia apoi să treceţi la practicarea jocurilor propriu-zise de HORSE sau HOSE.
* World Series of Poker şi WSOP sunt mărci înregistrate ale Harrah’s License Company, LLC ("Harrah’s"). Harrah’s nu sponsorizează sau sprijină, şi nu este în nici un fel asociată cu PokerStars sau cu produsele, serviciile, promoţiile sau turneele PokerStars.




